Congresul Naționala Fermierului Român
Pasiunea pentru fotbal este mereu dublată de pasiunea pentru agricultură. De aceea, comunitatea noastră nu s-a întrunit doar pe stadioane, ci și la Congresul „Naționalei Fermierului Român”.
Cu ocazia ediției din 24 octombrie 2017 a Congresului Naționalei Fermierului Român, peste 700 de fermieri din comunitatea Rodbun s-au întâlnit, la Rin Grand Hotel cu producători, distribuitori de inputuri și de utilaje, reprezentanți ai băncilor și asiguratori. Într-un format interactiv, de dialog permanent, am schimbat idei, opinii și viziuni bazate pe experiența fiecăruia dintre noi, căutând să identificăm, împreună, cele mai bune soluții pentru a aduce prosperitate fermierului român.
Acordarea premiilor SuperFarmer
Cu acestă ocazie, am decernat 16 premii SuperFarmer celor mai productivi fermieri, care au obținut rezultate record în statisticile regionale la culturile de grâu, orz, triticale și mazăre, marca Genetica Premium.
Petrecere în stil Rodbun
Congresul s-a încheiat cu o super-petrecere, organizată până la ziuă în buna tradiție românească a comunității Rodbun, atmosfera fiind întreținută de artiști celebri precum Andrei Duban, Taraful din Clejani, Mihai Napu Band.