Deoarece culturile de primăvară ocupă aproximativ 70% din suprafața arabilă a României, reușita acestor investiții agricole prezintă un interes deosebit.
Culturile de păioase de primăvară au devenit în ultimii ani din ce în ce mai populare, datorită toamnelor capricioase și a primăverilor cu un regim pluviometric bun, producțiile realizate apropiindu-se sau chiar depășind culturile de toamnă.
Fermierii au la dispoziție culturi din epoca I de însămânțare, care germinează ușor, la 1-5 grade Celsius, cu nevoi de umiditate crescută în sol. Aici vorbim de plantele care se însămânțează primăvara timpuriu, chiar în mustul zăpezii: orzoaică,ovăz, grâu de primăvară.
Astfel, recomandăm semănatul primăvara, imediat ce temperaturile cresc și solul poate fi semănat. În cazul acestor culturi fiecare zi economisită la semănat înseamnă kilograme în plus în ceea ce privește producția. Cei mai importanți factori pentru reușita acestor culturi sunt momentul semănatului și starea terenului, modul în care este pregătit pentru semănat. Principalele obiective vor fi realizarea a cât mai puține treceri pentru a nu tasa solul, evitarea răscolirii pământului pentru a nu pierde apa prin evaporare și prelucrarea solului numai până la adâncimea de încorporare a semințelor.
Pentru reușita culturilor din epoca I recomandăm utilizarea suprafețelor bine lucrate, care au ieșit din iarnă mărunțite și nivelate, astfel înainte de semănat fiind suficientă o lucrare ușoară de suprafață cu grapa cu colți reglabili,care permite brăzdarelor semănătorii să pătrundă ușor la adâncimea la care se încorporează sămânța. În cazul producerii unei tasări a stratului de la suprafața solului pe timpul iernii, recomandăm executarea unei lucrări superficiale cu combinatorul, până la adâncimea de semănat.