Marea sărbătoare a Centenarului a început la Rodbun. Marcăm împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire printr-un cadou simbolic destinat prietenilor și partenerilor noștri fermieri: începând de astăzi, 3000 de drapele naționale, ambalate în cutii tricolore, pleacă spre ei. Sunt steaguri speciale pentru port-drapel și pentru mașină, pe care îi invităm pe prietenii noștri care iubesc România să le arboreze de Centenar. Fie acasă, fie la fermă, fie pe automobile.
Noi, cei de la Rodbun (o afacere 100% românească, într-un mediu dominat de companii multinaționale), credem că țara noastră merită să ne arătăm unii altora și lumii respectul și dragostea pe care i le purtăm, precum și mândria de a fi români. Pentru noi și pentru prietenii și partenerii noștri fermieri, mândria de a fi român înseamnă, mai presus de orice, mândria de a crea bogăție din pământul țării prin muncă grea, eficientă și cinstită. Credem că patriotismul se manifestă, în viața de zi cu zi, și prin modul în care fiecare agricultor înțelege să se îngrijească de ceea ce-i oferă pământul românesc.
Astăzi, de Centenar, e vremea să ne facem datoria de români și să celebrăm, inclusiv prin arborarea drapelului național, România, agricultura românească și pe toți oamenii care, prin truda zilnică de pe câmp, aduc bunăstare în societatea noastră.
Pe 1 Decembrie, marea roșu-galben-albastră de pe pământul românesc va fi formată și din cele 3000 de steaguri naționale pe care le dăruim prietenilor noștri cu drag și din respect față de cei 3 „R” cuprinși în setul de valori al companiei noastre: Rodbun-Român-România.
Postare completă pe facebook.com/Rodbun/